Bogdan Burduja este președintele Asociației Pacienților Hipertensivi Pulmonari din 2015. Bogdan a fost diagnosticat cu hipertensiune pulmonară în urmă cu aproape 10 ani după ce începuse să obosească și să aibă dificultăți de respirație. A avut noroc cu un medic riguros care l-a pus de la început pe drumul spre diagnosticul corect. De atunci, cu tratament corect și monitorizare riguroasă, viața lui este absolut normală.
Bogdan lucrează în sistemul de sănătate ca asistent medical. Considerând că este unul dintre cei norocoși care a primit diagnosticul corect, Bogdan a decis că vrea să se implice și să ajute pe alții și așa a ajuns să se implice în asociație.
Din 2019, Bogdan Burduja a fost ales în boardul Asociației Europene de Hipertensiune Arterială.
Gabriel Dragu este secretarul asociației din 2015. Gabriel a fost diagnosticat cu hipertensiune pulmonară în 2011. Fiind cameraman de televiziune cu o viață foarte activă, la un moment dat a constatat că obosește foarte repede chiar dacă nu avea alte semne. Știa de la 20 de ani că are cordul mărit dar nu părea să fie o problemă. Ajungând la Institutul Fundeni, medicii au constatat că are un defect setal atrial din naștere, care în acel moment nu mai era operabil, așa că a trecut pe tratament. Din acel moment s-a pensionat și s-a implicat în activitatea Asociației Pacienților Hipertensivi Pulmonari. Crede cu tărie că asociațiile de pacienți au un rol important în susținerea drepturilor pacienților și informarea lor cât mai promptă cu privire la ce se întâmplă în lume, noi tratamente, discuții la nivel european etc.